programul meta sana

meeting-online3

Programul ”Meta Sana” pentru reducerea greutății și optimizarea sănătății

 

”Acest program este o investiție pe care o faci o singură dată în viață”

Caracteristici

Program de lungă durată. Vei avea sprijinul meu pe o perioada de 3 luni sau oricât vei avea nevoie (programul se poate prelungi)

Fără diete. Dietele nu funcționeaza pe termen lung. Studii științifice (vezi mai jos) demonstrează că între 60-80% dintre persoanele care reușesc să slăbească folosind dietele, revin la greutatea inițială. Dieta nu te învață să mănânci, ci te obligă să urmezi un plan alimentar fix. Te-ai întrebat ce se întâmplă DUPĂ ce ai finalizat o dietă de 1-2-3 luni?

Fără abordări extreme. Eliminarea completă a unor alimente sau a unor grupe de alimente este nu numai inutilă de cele mai multe ori, dar poate fi și dăunătoare. Diete precum dieta ketogenică, hipoglucidică (low carb), vegană, carnivoră, pot fi utile în anumite condiții, dar nu sunt superioare pentru reducerea masei corporale. În plus, ele nu sunt recomandate populației generale de către nicio instituție sau autoritate în domeniul dieteticii și medicinei din lume. Și nu. Nu e o conspirație.

TU vei deține controlul asupra stilului tău alimentar. Singura modalitate în care ne putem asigura că nu vei mai avea problema greutății NICIODATĂ este ca tu să ai permanent control asupra deciziilor pe care le iei. Să știi când ai depășit o limită, cât de mult ai depășit-o, și cel mai important să nu îți faci griji că ai depășit-o, pentru că știi să corectezi cu ușurință orice deviere.

Înveți o metoda simplă, eficientă și la îndemână. Sistemul de construire a unei mesei (la care lucrez de aproximativ 5 ani și pe care îl perfecționez continuu) pe care îl vei învăța cu ușurință, este extrem de ușor de aplicat, nu implică număratul caloriilor la fiecare masă, nici tabele cu cantități de alimente, nici cântare în bucătărie. În plus, se poate aplica  cu mare ușurință, ochiometric, oriunde te-ai afla: în oraș, la restaurant, la un eveniment, în concediu, etc.

Nimic nu este interzis. Nu numai că vom evita extremele, dar vei afla că poți mânca orice. Atâta timp cât aplici câteva principii simple și evităm compromisuri majore pentru sănătate, vei avea o viață liberă și relaxată în ceea ce privește alimentația.

Soluții specifice pentru probleme specifice. Fiecare dintre noi are un set propriu de dificultăți. Unii au o senzație de foame greu de astâmpărat, alții au pofte incontrolabile, alții mănâncă pe fond emoțional, foarte mulți nu au un plan concret de acțiune, etc. Vom identifica împreună punctele tale slabe și vom acționa la țintă. Acest program își propune să ofere soluții specifice fiecăruia dintre voi.

 

Descriere rapidă

Durată: 12 săptămâni

Durata poate varia în funcție de complexitatea cazului, dificultățile întâmpinate pe parcurs care necesită corecție, analize, evenimente neprevăzute, și alți parametri.

 

Preț: 1500 lei

Iată ce primești:

  • 3 întâlniri online (Săptămâna 1: 90 min; Săptămâna 3-4: 60 min;  Săptămâna 8-10: 60 min) pe care le programezi tu când dorești;
  • Verificarea rezultatelor atât prin cântărire dar și prin calculul procentului de grăsime (pe baza a 4 circumferințe măsurate acasă cu ușurință);
  • Sprijin și prezență pe WhatsApp/FB/IG pe toata durata celor 12 săptămâni. Răspuns la întrebări, îndrumare, idei;
  • Materiale ajutătoare în format PDF, fișe antropometrice, soluții personalizate.

Locație: Google Meet

Vei primi un link la Google Meet înainte de întâlnire. Ideal ar fi să folosești un laptop pentru ședințe.

 

Abordare: educațională

Sigur că îți vom compune împreună un plan alimentar personalizat, dar scopul este ca în timp, să începi să folosești principii de nutriție la cumpărături, la masă, în oraș la restaurant, în concediu, la un eveniment, de sărbători, chiar și atunci când comanzi o shawarma. Deci abordarea este una educațională, care îți va livra informațiile necesare, pe etape, pentru ca tu să preiei controlul greutății tale.

Scop

  • să înțelegi principiile nutriționale de bază care te vor ajuta să obții rezultatele pe care le dorești;
  • să înveți să identifici sau chiar să prevezi ”devierile” de la parcursul tău și să te poți redresa cu ușurință;
  • să eviți fluctuațiile mari de greutate pe parcursul vieții, fenomen care aduce un risc crescut de boli cardiovasculare (infarct, comoție cerebrală) indiferent de nivelul de obezitate sau alți factori (sursa1, sursa2)

 

Prima ședință - pas cu pas:

1. Link la chestionar

Înainte de ședință cu minim o zi, vei primi un link la un chestionar simplu (durează 5 min). Este necesar pentru a evalua atât stadiul tău ponderal și starea de sănătate generală, cât și obiceiurile alimentare, preferințele și mai ales așteptările tale (pe care le vom calibra împreună).

2. Link la ședința online

Înainte de ședință vei primi link-ul de Google Meet unde se va desfășura întâlnirea noastră. Ideal ar fi să ai un laptop ca să vezi bine materialele pe care ți le prezint, dar se poate și pe mobil. Pe mobil vei avea nevoie de aplicatia Google Meet (descarcă pentru Android sau iOS).

La ora stabilită împreună, vei face click pe link-ul respectiv.

3. Conținutul ședinței

Pe baza răspunsurilor tale la chestionar voi face calcule pentru a defini:

  • stadiul ponderal (indice de masă corporală, greutatea ideală)
  • scopul final și pașii intermediari de parcurs
  • durata până la scop și până la primul pras intermediar (pentru a-ți optimiza așteptările)
  • necesarul energetic zilnic (kcal)
  • procentul de grăsime din organism (opțional - dacă incluzi și valorile circumferințelor în chestionar)
  • împărțirea caloriilor pe mese (în funcție de câte mese îți dorești)
  • raportul de macronutrienți recomandat pentru tine (în funcție de preferințele alimentare, numărul de mese și starea de sănătate)

Subiecte de discuție:

  • Cazul tău în amănunt. Identificăm problemele concrete care au generat (sau care întrețin problema actuală). Acționăm la țintă!
  • Interpretarea rezultatelor analizelor (dacă este cazul)
  • Principii de bază ale nutriției care să îți permită să ai control complet asupra alimentației tale pe termen lung

Creăm împreună exemple de mese, adaptate stilului tău de viață, preferințelor tale alimentare și timpului și disponibilității tale zilnice. În plus, vei primi materiale utile și unelte simple care să te ajute să faci alegeri alimentare adecvate.

La final răspundem la orice întrebări vei avea legate de alimentație și stil de viață.

 

numărul magic: 3

Deloc magic, ci calculat. După feedback-ul oferit de peste 200 de participanți la acest program, am ales numărul ideal de ședințe pentru a:

  • realiza transferul tuturor cunoștințelor de care vei avea nevoie
  • definitiva un plan eficient de lungă durată
  • reduce riscul de revenire la obiceiurile inițiale
  • diversifica meniul and
  • acoperi cât mai multe circumstanțe și scenarii de viitor
  • perfecționa intervenția și a obține rezultatele dorite
  • evita blocajele sau așa-numitele ”plafoane”
  • aduce soluții problemelor nou apărute pe parcurs

În plus, să nu uităm rolul prezenței unei forme de control. Dacă suntem sinceri, putem admite faptul că o formă de supraveghere ajută în special în perioada inițială când ne formăm deprinderi noi și învățăm să pășim într-o lume nouă.

 

De ce o abordare educațională

Îți spuneam că abordarea mea este una educațională. Asta înseamnă că deși vei avea un plan alimentar pe care îl gândim împreună, nu vei primi ”o dietă”. În schimb, vei înțelege cum să îți compui mesele luând în calcul

  • unde ești
  • ce ai în frigider/ce este disponibil
  • ce pofte ai
  • cât timp ai la dispoziție
  • cât de des vrei să gătești

Ar fi util să vezi aceste ședințe drept o investiție pe care o faci o dată pentru toată viață.

De ce această abordare? Pentru că dietele nu aduc beneficii pentru sănătate pe termen lung (>2 ani) în majoritatea cazurilor.

Fie că vorbim despre obezitate, boli cardiovasculare, pre-diabet/diabet sau alte afecțiuni ale căror management au alimentația ca și componentă majoră, problema este aceeași: complianța pacientului și rezultatele pe termen lung sunt minore atunci când urmăm o dietă.

Din fericire avem dovezi suficiente care dovedesc existența acestui fenomen:

  1. Un studiu de calitate (nu orice studiu care se publică se și mănâncă - pardon - citește) publicat în 2020 în Jurnalul de Medicină Britanic (link), a analizat 14 dintre cele mai cunoscute diete. Concluzia: după 12 luni, efectele de reducere a greutății și îmbunătățire a factorilor de risc pentru boli cardiovasculare (observate după menținerea unei diete timp de 6 luni) în mare parte dispar. Adică după aproximativ un an, majoritatea participanților nu mai au un beneficiu.
  2. Un alt studiu de încredere publicat în 2018 în Jurnalul Clinicilor din America de Nord (link) a obținut rezultate similare. Dacă sunt urmăriți timp de 2-5 ani după ce au slăbit pe baza unei diete, pacienții obezi iau în greutate cel puțin același număr de kilograme.
  3. Un alt studiu (link) la fel de relevant dar mai vechi (2007) este cel de la Universitatea din California Los Angeles (UCLA) care a concluzionat că după 2 ani de la finalizarea unei diete, 83% dintre participanți au revenit la greutatea de dinainte de a începe dieta. În plus, spune autorul principal al studiului: nu s-a observat niciun avantaj pentru starea de sănătate a participanților, ba chiar s-ar putea discuta despre un dezavantaj adus de efortului psihic și fizic depus pentru respectarea unei diete.

 

După câteva sute de pacienți, pot spune cu siguranță că aceste studii descriu perfect realitatea.

Scenariul pe care îl aud cel mai des în cabinet este: ”Am reușit să țin diete și să urmez programe de slăbit în trecut, și am reușit să dau jox X kg. Dar m-am îngrășat la loc”.

 

Misiunea noastră (a ta și a mea)

  • Să îți fie atât de clar ce ai de făcut încât să nu mai ai nevoie de îndrumare;
  • Să ai siguranță atunci când alegi ce și cât mănânci;
  • Să știi să estimezi ”greșelile”, să nu te dezarmezi când se întâmplă, și să știi cum continui;
  • Să ai liniștea mentală că ești pe drumul cel bun și să știi să te auto-evaluezi;
  • Să te desprinzi de mituri, trenduri, extreme alimentare, eforturi și frustrări inutile, propuse de mulți așa-numiți ”specialiști”. Propun să ne relaxăm puțin și să ascultăm știința, nu influencerii și televizorul.
  • Să înțelegi că alimentația nu trebuie să fie un stres. Nimic nu este interzis dacă știi: cât, când, ce fel, cât de des, și cum să încorporezi alimentele în planul tău zilnic.

 

Sănătatea vine natural și organic atunci când

  • știi ce ai de făcut zilnic și la fiecare masă
  • vezi rezultate în fiecare săptămână
  • știi la ce rezultate și durată să te aștepți
  • te simți bine, ai energie, dormi mai bine
  • poți face alegeri bune (sau măcar mai puțin ”rele”) indiferent de cirumstanță
  • nu simți că faci eforturi majore
  • simți foame naturală, controlabilă
  • nu ai limitări și restricții alimentare nenecesare
  • ai siguranța alegerilor și liniște mentală pe tot parcursul vieții.

 

Te aștept cu drag să lucrăm împreună la sănătatea ta!

Curaj!

en_USEnglish